„Domeniu important care vizează procedura de autorizare a comerțului cu mărfuri strategice în Republica Moldova, cu posibilitatea de aplicare de către persoanele fizice sau juridice care desfăşoară operaţiuni cu mărfuri strategice.
Principiile şi procedura de autorizare şi control asupra operațiunilor cu mărfuri strategice sunt stabilite prin Legea nr. 213/2024 privind controlul comerțului cu mărfuri strategice și Hotărârea de Guvern nr. 24/2025 cu privire la Sistemul național de control al comerțului cu mărfuri strategice în Republica Moldova.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei din Anexa nr.1 din hotărârea nominalizată, activitatea de secretariat a Comisiei naţionale de control al comerţului cu mărfuri strategice este asigurată de către Agenţia Servicii Publice, care, în baza deciziilor Comisiei, asigură emiterea, eliberarea și evidența autorizațiilor și actelor conexe necesare pentru operațiunile cu mărfuri strategice.
Totodată, Agenţia Servicii Publice încurajează depunerea on line a cererilor privind eliberarea actelor permisive şi celor conexe din domeniul comerţului cu mărfuri strategice prin intermediul Sistemului Informaţional „Controlul comerțului cu mărfuri strategice”, accesând ccms.asp.gov.md.”
Serviciile din domeniul controlului comerțului cu mărfuri strategice
- Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării certificatului utilizatorului final, certificatului internațional de import, certificatului de verificare a livrării
- Eliberarea autorizaţiei pentru comerțul cu mărfuri strategice
- Prelungirea termenului autorizaţiei pentru comerțul cu mărfuri strategice
- Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea prelungirii termenului certificatului de înregistrare prealabilă
- Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea reperfectării autorizaţiei pentru comerțul cu mărfuri strategice și actelor conexe
- Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării duplicatului autorizaţiei pentru comerțul cu mărfuri strategice și a actelor conexe
Formulare-tip de cereri pentru autorizare și certificare
Legislația pentru controlul comerțului:
Legea nr. 213 din 31.07.2024 privind controlul comerţului cu mărfuri strategice;
Legea nr. 160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.
Servicii din domeniul clasificării structurii de primire turistică
- Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării certificatului de clasificare a structurilor de primire turistică
- Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării duplicatului certificatului de clasificare a structurilor de primire turistică
Legislația pentru turism:
Mail/ telefon:
Mail:sac@asp.gpv.md/ tel: +373 22 30 9901